Protest în Piața Victoriei, fără măști și fără păstrarea distanței fizice / UPDATE: Jandarmeria a dat amenzi de 16.000 de lei participanților + Ce legături există între acțiune și propaganda rusă (VIDEO & GALERIE FOTO)

Publicat: 12/07/2020, 20:32
Actualizat: 12/07/2020, 21:51

Câteva sute de persoane s-au strâns, duminică seara, în Piața Victoriei din Capitală, în semn de protest față de măsurile anunțate de autorități pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Protestatarii s-au strâns în Piața Victoriei, după ce manifestarea a fost promovată pe rețelele de socializare. Participanții nu poartă, în marea lor majoritate, măști de protecție și nici nu respectă măsurile de distanțare fizică instituite de autorități.

UPDATE ORA 21.45: Jandarmeria a anunțat că a dat amenzi de peste 16.000 de lei participanților de la protestul în Piața Victoriei. DETALII AICI!

Oamenii au venit în fața Palatului Victoriei cu steaguri, fluiere, vuzuzele și scandează mesaje precum „Jos Guvernul mincinos!”, „Libertate!”, „Demisia!”, „Hoții!”, „Jos nazismul!”, „Noi nu suntem o nație de sclavi!”, „Jos Guvernul trădător!”, „La pușcărie cu trădătorii!”.

UPDATE ORA 21.20: Potrivit G4media, iniţiatoarea acţiunii este Iosefina Pascal, o tânără promovată intens de Sputnik, oficiosul Kremlinului. De altfel, protestul este condus de propaganda rusă în frunte cu ”portavocile” Moscovei în România, Iulian Capsali, Dan Chitic – Sputnik, cărora li s-au alăturat avocatul Gheorghe Piperea, jurnalista pro-rusă Sorina Matei și foarte interesant, surprinzător chiar… generalul în rezervă SIE Silviu Predoiu!

Forțele de ordine prezente în fața Guvernului, care poartă măști de protecție, au delimitat cu garduri grupul de protestatatari.

Orban: „Se pun pe sine în pericol și se situează fățiș împotriva unor reglementări legale”

Premierul Ludovic Orban le-a recomandat ieri românilor să nu participe la protest, pentru a nu-și pune sănătătea în pericol.își pun sănătatea în pericol. Întrebat dacă protestatarii vor fi amendați, premierul a răspuns: „Sunt convins că Ministerul de Interne este gata să ia toate măsurile”.

„Eu îi îndemn pe oameni să nu iasă la astfel de mitinguri care, sincer, nu transmit nimic. Se pun pe sine în pericol și se situează fățiș împotriva unor reglementări legale: portul măștii este stabilit prin lege ca fiind obligatoriu în spații închise. Sigur că, dacă ies afară, nu poți să îi obligi să poarte mască. E o adevărată campanie care este derulată din foarte multe surse, o campanie care se vede că este organizată, finanțată și care e o campanie care este împotriva intereselor fundamentale ale cetățenilor români”, a declarat premierul, după participarea la ședința în sistem videoconferință cu prefecții și șefii structurilor MAI și ai celorlalte instituții și autorități cu atribuții în gestionarea situației generate de creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

În apelurile de pe Facebook, organizatorii manifestării anunțau că ies în Piața Victoriei, „în semn de protest împotriva blatului politic pentru instaurarea Dictaturii Sanitare”, după votul din Parlament, din prima cameră sesizată, asupra Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Acesta a fost adoptat, joi, de Camera Deputaților, cu 266 voturi pentru, 11 împotrivă, 8 abțineri, și se află în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, după ce votul a fost amânat, în ședința de sâmbătă.

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a evitat să dea un termen la care proiectul de lege al Guvernului să ajungă la vot în plenul Senatului, pe care l-a criticat, ca răspuns  la întrebările jurnaliștilor dintr-o conferință de presă susținută duminică.

Atitudinea liderului PSD a fost apreciată de unul dintre vorbitorii la microfon, avocata Diana Iovanovici Șoșoacă.

Mugur Mihăiescu, vedetă de televiziune și om de afaceri, s-a adresat participanților, făcând apel la decență.

La un moment dat, un bărbat în vârstă părea că are probleme de sănătate, era căzut pe asfalt, iar oamenii din jur, fără măști, l-au ajutat să se ridice, dar a refuzat ajutorul paramedicilor, veniți prompt în zonă și a dispărut în mulțime.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Nokia, o afacere de miliarde. Cum s-a dus în cap un gigant
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024